Tie...

Daca nu erai tu, cine m-ar mai fi tinut in brate cand picioarele mele erau prea obosite sa mai inainteze? Cine mi-ar mai fi mangaiat parul atunci cand ma simteam atat de singura in marea de oameni? Cine mi-ar mai fi aratat ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit?
Daca nu erai tu cum as mai fi invatat ca viata poate fi vesela si ca poti face orice numai daca vrei si crezi ca ai sa reusesti? Cum as fi putut sa descopar de una singura ca viata e o poezie, ca suntem inconjurati de versuri si ca armonia literelor e in fiecare dintre noi? Cine mi-ar fi putut arata mai bine ce inseamna sa ai rabdare si sa crezi ca totul va fi bine?

Cine mi-ar mai fi incalcit parul ca apoi sa ma intrebe de cat timp nu m-am mai pieptanat? Cine ar mai fi alergat cu mine prin ploaie ca sa prindem tramvaiul? Cine m-ar mai fi ridicat in brate doar pentru ca ii place cum tip? Cine ar mai fi atat de absorbit admirandu-ma incat sa ramana fara telefon si pe cine ar mai lua somnul cand sta langa mine, dar doar pe el? :p

M-ai ajutat sa descopar ca cerul poate avea orice culoare vreau eu, tot ce trebuie sa fac e sa-mi folosesc imaginatia.

Mi-ai iesit in cale cand nu mai credeam ca exista speranta pentru o lume mai buna. Poate la inceput mi-a fost frica sa te cred. Mi-a fost frica ca ai sa pleci si tu, sau ca am sa ma sperii si am sa plec eu. - Dar acum stiu... stiu ca am fost creati sa fim unul alaturi de celalalt. Mi-ai demostrat de atatea ori ca nu stii ce inseamna frica si m-ai invatat ca desi oamenii vin si pleaca lasa mereu ceva in urma lor. Tu imi aduci zambetul pe buze, chiar daca uneori ochii mei sunt tristi.
Te-am ascuns in suflet, ca sa nu te pierd si m-am cuibarit in inima ta ca sa raman pentru totdeauna.

Iti multumesc,
poet al vremurilor noastre.

Steaua ta.