Primavara in suflet...

De dimineata m-am trezit hotarata sa fac curat. Doar e primavara. Trebuia sa scap odata de toate vechiturile astea care stau de atata amar de vreme in sufletul asta prafuit. Nu mai am loc sa pun acolo un ac, asa e de aglomerat.
Dupa ce am scos capul pe fereastra si am zambit putin soarelui, inviorandu-ma in baia lui de lumina, m-am apucat de treaba.
Prima data am vrut sa deschis toate ferestrele si usile sufletului pentru ca era prea intuneric si mult praf - de mult nu mai intrase cineva sa faca curat, dar apoi mi-am dat seama ca poate va trece cineva pe acolo chiar in momentul acela si va vedea tot ceea ce am incercat sa ascund atata timp cu atata inversunare.
Nu, nu se poate sa imi las sufletul sa fie privit asa de oricine; am sa deschid doar fereastra cea mica care e ascunsa privirilor indiscrete.
Uf, cate vechituri... uite cate vise aruncate in cutia asta, cate hotarari nerespectate... dar oare ce-o fii in vasul asta asa mare?!.. cate lacrimi... Uite inca un vas! Acesta e un pic mai mic, dar cat de tare straluceste! Trebuie sa fie cu lacrimi de fericire. Voi pune vasul acesta langa geam, ca sa fie o calauza in noapte pentru cei rataciti.

Am sa arunc supararile astea. Nici nu stiu de ce le mai tin aici - sunt atat de vechi incat au inceput sa mucegaiasca. Dar ca sa le arunc trebuie sa deschid usa principal. Cum s-o deschid? Incuietoarea a ruginit, iar cheia nici nu mai stiu pe unde am pus-o. Trebuie sa fie sub dezamagirile alea din colt, sau sub amaraciunile de pe masa?.. Dar daca va intra cineva cand va vedea usile larg deschise? Am fost atat de mult timp singura doar cu sentimentele si gandurile mele, incat mi-e tare frica ca daca ar veni cineva pe neasteptate am sa ma sperii si am sa incui din nou usile...

Dar nu, nu am sa le inchid, acum in sufletul meu e din nou curat, fiecare lucru este pus la locul lui, praful de pe tablourile cu zambete si fericiri e sters. Vaza de pe geam a fost umpluta din nou cu florile fericirii din valea sperantei, iar parfumul lor se poate simti de afara.

Cat de minunat este sa ai din nou in suflet curatenie...

Voi lasa usile larg deschise, voi striga in gura mare cat e ziua de lunga:

"In sufletul meu este primavara, veniti sa o vedeti!!"

Povesteste-mi...

Spune-mi, de unde vine timpul si unde se duce? De ce un minut nu are cate secunde vrem noi, iar primavara de ce nu incepe in ianuarie si se sfarseste in decembrie?
Spune-mi cum se traieste curat cand altii arunca cu noroi, cu fruntea sus cand altii te trag in jos?.. De unde se ia forta pentru a te ridica cand ai cazut de atatea ori si cum se intinde o mana celui ce te-a injosit?..

Povesteste-mi despre stele, spune-mi daca e adevarat ca fiecare stea reprezina un suflet... sau poate fiecare suflet reprezinta o stea?.. Dar de ce cad stelele?
Se spune ca atunci cand o fiinta pleaca din lumea noastra, o stea se stinge. Dar... n-ar fi oare mai firesc ca steaua sa dainuiasca pe veci pe cer ca o dovada vie ca acel suflet, in timpul calatoriei lui, a poposit o clipa si pe obosita noastra planeta?

Invata-ma despre versuri- despre cuvinte, despre necuvinte... Despre misterele universului, despre cerul privit prin ochii unui orb... lacrimi si iubire.
Du-ma in lumea ta, acolo de unde vine vraja. Unde poezia are melodia, iar gandurile, visele, dorintele noastre fac acompaniamentul. Acolo unde pot avea aripi sa zbor, unde stelele nu mai sunt asa departe, iar adierea fredoneaza cantecul nostru...

Arata-mi cum se traieste frumos, de unde vin stelele, unde se duc versurile...

Chiar crezi ca port in suflet taine,
de-aceea vii tot mai aproape?
Crezi ca sub ale mele haine,
gasi-vei noul Paradis?

Nu te gandesti ca o enigma,
sta-n faptul ca nu o dezlegi?
Daca-mi descoperi taina vietii,
o sa te saturi si-ai sa pleci.

Misterul meu nedezlegat,
e-n faptul ca nu poti ghici
ce se ascunde dupa mine.
si daca plec... ce s-o ivi?

(Alex Bodoli)

Tie...

Daca nu erai tu, cine m-ar mai fi tinut in brate cand picioarele mele erau prea obosite sa mai inainteze? Cine mi-ar mai fi mangaiat parul atunci cand ma simteam atat de singura in marea de oameni? Cine mi-ar mai fi aratat ce inseamna sa iubesti si sa fii iubit?
Daca nu erai tu cum as mai fi invatat ca viata poate fi vesela si ca poti face orice numai daca vrei si crezi ca ai sa reusesti? Cum as fi putut sa descopar de una singura ca viata e o poezie, ca suntem inconjurati de versuri si ca armonia literelor e in fiecare dintre noi? Cine mi-ar fi putut arata mai bine ce inseamna sa ai rabdare si sa crezi ca totul va fi bine?

Cine mi-ar mai fi incalcit parul ca apoi sa ma intrebe de cat timp nu m-am mai pieptanat? Cine ar mai fi alergat cu mine prin ploaie ca sa prindem tramvaiul? Cine m-ar mai fi ridicat in brate doar pentru ca ii place cum tip? Cine ar mai fi atat de absorbit admirandu-ma incat sa ramana fara telefon si pe cine ar mai lua somnul cand sta langa mine, dar doar pe el? :p

M-ai ajutat sa descopar ca cerul poate avea orice culoare vreau eu, tot ce trebuie sa fac e sa-mi folosesc imaginatia.

Mi-ai iesit in cale cand nu mai credeam ca exista speranta pentru o lume mai buna. Poate la inceput mi-a fost frica sa te cred. Mi-a fost frica ca ai sa pleci si tu, sau ca am sa ma sperii si am sa plec eu. - Dar acum stiu... stiu ca am fost creati sa fim unul alaturi de celalalt. Mi-ai demostrat de atatea ori ca nu stii ce inseamna frica si m-ai invatat ca desi oamenii vin si pleaca lasa mereu ceva in urma lor. Tu imi aduci zambetul pe buze, chiar daca uneori ochii mei sunt tristi.
Te-am ascuns in suflet, ca sa nu te pierd si m-am cuibarit in inima ta ca sa raman pentru totdeauna.

Iti multumesc,
poet al vremurilor noastre.

Steaua ta.

doar un gand trecator...

Daca nu vreau sa te mai vad, de ce vad chipul tau pe fiecare frunza care cade?
Daca nu imi pasa de tine, atunci de ce mi-e frica de indiferenta ta??
Daca nu mai astept nimic de la tine, de ce scriu mereu prenumele meu dupa numele tau?
Daca nu ma intereseaza viata ta, de ce urechile imi cauta o veste despre tine?
Daca nu m-a durut ca ai plecat, atunci de ce imi simt sufletul atat de pustiit?
Si de ce ai facut-o? Tu ma iubeai... sau asa spuneai. Ai mintit?

M-ai invatat sa am incredere in oameni, mi-ai aratat ca visele pot deveni realitate; ai fost langa mine cand am cazut si m-ai ajutat sa ma ridic, mi-ai dovedit ca este mai bine sa traiesti, chiar daca asta implica si suferinta, decat sa stai toata viata intr-un glob de sticla.
Dar acum cine ma mai ridica? Mi-ai spus ca in viata totul are un rost, asa cum orice rand dintr-o carte are un talc. Nimic nu e la intampare si orice om are de facut ceva aici pe Pamant... ai spus adevarul sau au fost doar niste iluzii pentru o viata mai buna?

Dar maine cand ma voi trezi, imi voi lua haina si voi iesi din casa zambind pentru ca lucrurile bune si clipele frumoase petrecute alaturi de tine au fost mai multe si mai intense decat momentele de agonie, iar daca cineva a hotarat sa platesc pentru ele cu suferinta, atunci accept! Pentru ca merita!

Te-am iubit pe tine, dar mai tare iubesc momentele petrecute impreuna si amintirea a ceea ce-a fost.

Iar daca stau si ma gandesc, nu imi doresc sa iti vad chipul, imi doresc sa revad fericirea pe care am sadit-o pe chipul unui om.
Nu imi e teama de indiferenta ta, ci ma doare ca am pierdut un prieten.
Numele tau era doar o modalitate de a schimba ceva in viata, dar exista schimbari mult mai benefice si evidente.
Urechile mele nu cauta o veste despre tine, ci inca o vorba de duh pustiit.
Nu e nici desertul pustiu - de ce ar fi sufletul meu?

Am iubit si iubesc orice si pe oricine, doar pentru simplul fapt ca merita iubire, iar o deceptie nu ma va impiedica sa iubesc in continuare!

Comori de amintiri cu zambete si vorbe soptite

Ma pierd in abisul ce l-ai deschis in gandurile mele...
Cine esti?
Cu ce drept ai intrat in viata mea, in visurile mele?
Eram doar eu si-mi era bine asa. Nu trebuia sa ofer nimanui nimic, nici sa impart cu cineva sperantele, dorintele sau nazuintele mele... De ce a trebuit sa-mi distrugi tu universul? Universul creat de mine... universul in care eram doar eu...
Te-ai strecurat in el fara ca cineva sa-ti fi permis si... l-ai distrus.
De ce?

Dar... daca ai vrut doar sa-mi faci rau de ce ai inceput sa construiesti altul?.. dar atat de diferit de al meu - acum nu mai sunt doar eu inauntru. M-ai obligat sa te includ si pe tine - am tot incercat sa te indepartez dar... pe nesimtite te intorceai si la un moment dat am renuntat sa ma mai lupt.

Dar nu ti-a fost de ajuns ca ai intrat. M-ai fortat sa te las si in cele mai ascunse si adanci incaperi.
Oh.. cat m-am zvarcolit, cat am tipat...

Ai intrat si ai ascuns acolo comori de amintiri cu zambete si vorbe soptite - am incercat sa le scot, sa le arunc de acolo, dar usile s-au inchis.
Ti-am strigat sa pleci si sa-ti iei si comorile cu tine. Ti-am strigat ca nu te vreau, ca nu-mi faci decat rau.
Dar tu, te-ai intors spre mine si cu vocea-ti blanda nu mi-ai spus decat ca ai sa pleci, dar trebuie ca mai intai eu sa-ti dau drumul, iar daca vreodata va fii ca universul pe care l-am construit impreuna sa se divida, comorile de amintiri cu zambete si vorbe soptite vor ramane pe veci incatusate in adancurile inimii mele...

prea mult timp liber strica

de cateva zile stau si ma gandesc. la ce? nici eu nu stiu; la mine, la el, la ei. si din nou la mine. citesc, ma uit la tv unde mereu vezi aceleasi porcarii. acelesi stiri despre gheorghe care si-a batut nevasta, vasilica care ameninta ca se arunca de pe casa si madonna care arata bine la 50 de ani etc.
incerc sa-mi gasesc ceva de facut - sa citesc de exemplu - dar cum citesc cateva pagini dau de cate o fraza in care ma regasesc si incep sa-mi vina in minte o groaza de ganduri diforme.. si am ajuns la concluzia ca e periculos sa ai prea mult timp liber pentru ca odata ce gandurile au inceput sa-si faca cuib in capul tau, cu greu mai pleaca in alte tari.
si am mai observat ceva: cu cat am mai mult timp liber cu atat imi fac si mai mult. nici eu nu inteleg ciudatenia; adica daca am cateva ore si apuc sa ma pictisesc atunci e clar ca si urmatoarele ore incare aveam treaba am sa le petrec ca si pe celelalte din 'nainte.
grea viata