luni, 31 august 2009

Comori de amintiri cu zambete si vorbe soptite

Ma pierd in abisul ce l-ai deschis in gandurile mele...
Cine esti?
Cu ce drept ai intrat in viata mea, in visurile mele?
Eram doar eu si-mi era bine asa. Nu trebuia sa ofer nimanui nimic, nici sa impart cu cineva sperantele, dorintele sau nazuintele mele... De ce a trebuit sa-mi distrugi tu universul? Universul creat de mine... universul in care eram doar eu...
Te-ai strecurat in el fara ca cineva sa-ti fi permis si... l-ai distrus.
De ce?

Dar... daca ai vrut doar sa-mi faci rau de ce ai inceput sa construiesti altul?.. dar atat de diferit de al meu - acum nu mai sunt doar eu inauntru. M-ai obligat sa te includ si pe tine - am tot incercat sa te indepartez dar... pe nesimtite te intorceai si la un moment dat am renuntat sa ma mai lupt.

Dar nu ti-a fost de ajuns ca ai intrat. M-ai fortat sa te las si in cele mai ascunse si adanci incaperi.
Oh.. cat m-am zvarcolit, cat am tipat...

Ai intrat si ai ascuns acolo comori de amintiri cu zambete si vorbe soptite - am incercat sa le scot, sa le arunc de acolo, dar usile s-au inchis.
Ti-am strigat sa pleci si sa-ti iei si comorile cu tine. Ti-am strigat ca nu te vreau, ca nu-mi faci decat rau.
Dar tu, te-ai intors spre mine si cu vocea-ti blanda nu mi-ai spus decat ca ai sa pleci, dar trebuie ca mai intai eu sa-ti dau drumul, iar daca vreodata va fii ca universul pe care l-am construit impreuna sa se divida, comorile de amintiri cu zambete si vorbe soptite vor ramane pe veci incatusate in adancurile inimii mele...

Niciun comentariu: