luni, 31 august 2009

doar un gand trecator...

Daca nu vreau sa te mai vad, de ce vad chipul tau pe fiecare frunza care cade?
Daca nu imi pasa de tine, atunci de ce mi-e frica de indiferenta ta??
Daca nu mai astept nimic de la tine, de ce scriu mereu prenumele meu dupa numele tau?
Daca nu ma intereseaza viata ta, de ce urechile imi cauta o veste despre tine?
Daca nu m-a durut ca ai plecat, atunci de ce imi simt sufletul atat de pustiit?
Si de ce ai facut-o? Tu ma iubeai... sau asa spuneai. Ai mintit?

M-ai invatat sa am incredere in oameni, mi-ai aratat ca visele pot deveni realitate; ai fost langa mine cand am cazut si m-ai ajutat sa ma ridic, mi-ai dovedit ca este mai bine sa traiesti, chiar daca asta implica si suferinta, decat sa stai toata viata intr-un glob de sticla.
Dar acum cine ma mai ridica? Mi-ai spus ca in viata totul are un rost, asa cum orice rand dintr-o carte are un talc. Nimic nu e la intampare si orice om are de facut ceva aici pe Pamant... ai spus adevarul sau au fost doar niste iluzii pentru o viata mai buna?

Dar maine cand ma voi trezi, imi voi lua haina si voi iesi din casa zambind pentru ca lucrurile bune si clipele frumoase petrecute alaturi de tine au fost mai multe si mai intense decat momentele de agonie, iar daca cineva a hotarat sa platesc pentru ele cu suferinta, atunci accept! Pentru ca merita!

Te-am iubit pe tine, dar mai tare iubesc momentele petrecute impreuna si amintirea a ceea ce-a fost.

Iar daca stau si ma gandesc, nu imi doresc sa iti vad chipul, imi doresc sa revad fericirea pe care am sadit-o pe chipul unui om.
Nu imi e teama de indiferenta ta, ci ma doare ca am pierdut un prieten.
Numele tau era doar o modalitate de a schimba ceva in viata, dar exista schimbari mult mai benefice si evidente.
Urechile mele nu cauta o veste despre tine, ci inca o vorba de duh pustiit.
Nu e nici desertul pustiu - de ce ar fi sufletul meu?

Am iubit si iubesc orice si pe oricine, doar pentru simplul fapt ca merita iubire, iar o deceptie nu ma va impiedica sa iubesc in continuare!

Niciun comentariu: